Epilare definitiva
Platformele Gentle au o istorie impresionanta, construita pe o experienta de peste 25 de ani in domeniul esteticii medicale.
Clinica Dermavision este prima si singura clinica din România care detine acest aparat in portofoliul de lasere CANDELA !!!
Platforma laser GentleMax Pro Plus integreaza ultimele inovatii din domeniul tehnologiilor laser Nd:YAG (1064nm) si Alexandrite (755nm) pentru a oferi pacientilor solutii premium de tratament.
Cum funcționează GentleMax Pro Plus?
Fasciculele de lumină emise de laser sunt livrate prin aplicatorul special, la care este atașat un distanțier adaptat zonei tratate, urmând că aceste fascicule să fie absorbite de foliculul de păr și transformate într-o căldură puternică. Foliculul de păr este distrus în urma creșterii temperaturii fără ca țesuturile înconjurătoare să fie afectate.
Interfața flexibilă a aparatului permite setarea tipului de laser în funcție de fototipul pacientului: Alexandrite pentru fototipurile I-III și Nd:YAG pentru fototipurile IV-VI.Firele de păr aflate în faza activă de creștere (anagenă) vor fi distruse, proces vizibil la aproximativ două săptămâni de la ședința de fotoepilare. Aproximativ 30-60% dintre firele de păr vor fi eliminate de la prima sedinta.
Precautii inainte de tratament
- Trebuie evitată expunerea la soare cu 4 săptămâni înainte de ședința de fotoepilare
- Cu 3-4 saptamani inainte de epilarea definitiva nu se recomanda a se folosi nici o metoda care presupune smulgerea firelor (ceara, epilator electric, penseta); se pot folosi raderea sau crema depilatoare.
Etapele procedurii
- Zona supusă procedurii va fi curățată și dezinfectată. Dacă zona prezintă nevi pigmentari (alunițe), aceștia vor fi acoperiți cu un creion alb pentru a evita ca lumina să nu fie preluată de melanină din aceste leziuni
- Se introduc setările în aparat: fototipul pacientului și tipul firului de păr
- Pe zona pe care dorim sa o tratam se vor aplica impulsurile , iar pe durata procedurii se vor purta ochelari de protecție
Tratamentele de epilare definitivă Gentle Max folosesc sistemul patentat Dynamic Cooling Device (DCD) care pregătește pielea pentru tratament pulverizând o peliculă fină de criogen pe stratul superior al pielii cu câteva milisecunde înainte de pulsul cu laser.
Ce se intampla dupa tratament?
După tratamentul cu laser, poate apărea o ușoară senzație de căldură locală sau usturime, care pot fi calmate cu ajutorul compreselor cu gheață
- Pielea va reacționa după tratament și va apărea o roșeață tranzitorie sau mici papule in jurul firelor de par care vor dispărea după 24-48 ore sau se pot prelungi în cazul zonelor cu păr mai des sau în cazul pielii reactive
- După epilarea feței, terapeutul recomandă utilizarea unei creme cu factor de protecție timp de 1 luna dupa tratament
- Sunt interzise în ziua în care s-a efectuat tratamentul dușurile fierbinți pe zonă tratată sau sauna
- Este interzisă expunerea la soare și utilizarea solarului 1 luna dupa tratament
Avantajele epilarii cu laser Gentlemaxpro Plus:
- Recomandată și utilizată de medicii dermatologi din întreaga lume
- Este singurul laser Alexandrite cu o durata a pulsului de doar 3 milisecunde ceea ce confera un maxim de energie intr-un timp foarte scurt
- Potrivită pentru toate fototipurile
- Foliculii de păr sunt distruși cu un număr redus de ședințe față de alte metode de fotoepilare
- Poate fi tratată sigur și eficient orice parte a corpului, oricât de delicată ar fi (față, axilă sau zona inghinală)
- Tratează eficient foliculita și împiedică creșterea firelor de păr sub piele
Numarul de sedinte necesare si frecventa tratamentului
• Studiile clinice efectuate la scară internațională, dar și experiența de lucru cu pacienții noștri, demonstrează că este necesar un protocol de 6 ședințe pentru eficiență maximă, în unele cazuri prelungindu-se cu 2 -4 ședințe mai ales la nivelul fetei. Frecvența tratamentului este impusă de zona tratată, de regula 4 saptamani pentru fata si 6 saptamani pentru parul de pe corp.
• Numarul final de sedinte depinde de o serie de factori, de la fototipul pielii pana la culoarea firului de par , in functie de pacient si de zona de lucru aleasa. La fel de important este ca sedintele sa fie realizate in faza activa de crestere a firului de par (anagen). Fata, spre deosebire de corp are nevoie de mai multe sedinte de tratament, datorita influentelor hormonale (10-12 sedinte lunare) si apoi sedinte de intretinere.
• Dupa prima sedinta se obtine o rarire a firelor de par din zona tratata de aproximativ 30-60%, vizibila la 2 saptamani dupa tratament. Intrucat nu exista epilare definitiva , ci o reducere permanenta si progresiva a pilozitatii nedorite , sunt necesare tratamente de intretinere la intervale mai mari.
Contraindicatii:
- sarcina/alaptarea
- expunerea recenta la solar/soare (este nevoie de o perioada de 3-4 saptamani fara expunere);
- medicamente fotosensibilizante (Roaccutane, Tetraciclina, Doxiciclina), anticoagulante
- terapii pentru cancer - dupa minimum 6 luni de la terminarea tratamentului;
- terapii locale cu substante exfoliante, fotosensibilizante (derivati de vitamina A, AHA/BHA- se intrerup cu 3-5 zileinainte de tratament);
- boli fotosensibilizante (ex:lupus eritematos)
- epilepsie;
- leziuni la nivelul pielii care urmeaza sa fie tratate - vitiligo, psoriasis;
- cicatrizarea cheloida;
- infectie activa in zona tratata;
- acnee inflamatorie cu leziuni papulopustuloase;
- infectii virale, bacteriene in zona tratata (ex. herpes simplex cutanat – se administreaza profilaxie antivirala);
- dereglari hormonale – in acest caz se impune un consult endocrinologic si tratament de specialitate. In cazul unor dereglari hormonale rezultatul epilarii definitive poate fi nesatisfacator sau de scurta durata, din acest motiv sedintele de intretinere trebuie sa fie efectuate la intervale mai scurte de timp.
- Parul alb sau gri- Nu este recomandat tratamentul de epilare definitivă în cazul culorilor de păr care nu absorb bine lumina, așa cum sunt griul, albul, chiar și blondul. Cu toate acestea, tehnologia a avansat astfel încât să existe o soluție optimă și pentru persoanele cu acest tip de nuanță a părului. Laserul nostru actioneaza si pe parul deschis la culoare, dar numarul de sedinte este mai mare si eficienta este mai mica decat in cazul parului negru. Va exista un anumit grad de ameliorare pentru parul mai deschis, din acest motiv trebuie sa aveti asteptari realiste daca decideti sa faceti epilarea pentru parul blond.
- Femeile care sunt însărcinate sau alăptează E contraindicată supunerea la un tratament cu laser a femeilor însărcinate sau a celor care alăptează.
- Epilarea cu aparat sau ceară
- Nu se recomandă începerea unui tratament de epilare definitivă dacă ați folosit aparatul depilator sau ceara în ultimele 3 săptămâni. Firul de păr nu trebuie smuls cu 2-4 săptămâni anterior primei ședințe şi nici pe toata durata tratamentului de fotoepilare. Acesta poate fi îndepărtat numai cu lama de ras sau crema depilatoare și se recomandă o astfel de epilare chiar în ziua ședinței deoarece ţinta în această procedură este foliculul pilos in profunzime, nu firul de păr de la suprafata. De asemenea, nu veți folosi nici creme decolorante fiindcă rădăcina firului de par trebuie să rămână intactă pentru a putea fi distrusă.
- Tatuajele
- Nu se recomandă epilarea zonelor tatuate, deoarece laserul va arde în profunzime epiderma supusă acelui proces de tatuare definitivă, indiferent cu cât timp în urmă a fost realizat tatuajul. Zonele respective trebuie să fie acoperite corespunzător, De asemenea alunițele și petele pigmentare trebuie să fie protejate de lumina si caldura laserului.
Epilarea definitive este cu adevarat definitiva?
Termenul de epilare definitiva este impropriu. Odată încheiate ședințele de epilare definitivă, acestea nu asigură rezultatul pentru totdeauna. Sunt mulți factori care pot relua creșterea firului de păr cum ar fi schimbările la nivel hormonal. Foliculii piloși sunt extrem de numeroși, iar prin epilare definitivă se distrug numai foliculii aflați în stadiu activ la momentul tratamentului. Câțiva însă, după tratament, rămân inactivi în piele. Ei se pot păstra în acest stadiu pentru toată viața dacă nu apar condiții care să-i stimuleze. Pentru a ține sub control foliculii pilosi și a vă bucura de o piele fina timp îndelungat, sunt recomandate ședințe de întreținere efectuate o dată pe an.
Beneficii GentleMax Pro Plus:
- Mai multa energie pentru o fluenta eficienta
- Marimi de spot variate pentru tratamente mai rapide
- Rata de repetitie mai ridicata pentru un debit mai mare
- Durata puls mai scurta de 2 milisecunde pentru eliminarea parului rezidual, fin, deschis la culoare
- Lungime de unda duala pentru orice fototip
- DCD™ pentru protectie optima a epidermei.