Rinoplastia

Rinoplastia

Rinoplastia si septoplastia sau operatia de remodelare a nasului imbunatateste aspectul si proportiile acestuia precum si armonia trasaturilor faciale si increderea in sine. Rinoplastia nu se adresează doar persoanelor care își doresc un nas mai frumos, dar și celor cu tulburări în respirație, cauzate de posibilele deviații de sept congenitale sau apărute în urma unor traumatisme. Pe lângă aspectul plăcut, un nas trebuie să fie și funcțional, iar rinoplastia este răspunsul la ambele dorințe.

Chiar de la prima consultație, pacientul trebuie să își exprime așteptările în ceea ce privește rezultatul pe care dorește să-l obțină după operație. Chirurgul, la rândul său, trebuie să fie pus la curent cu tot istoricul medical al pacientului, pentru a decide dacă intervenţia este recomandată sau nu. Medicul va evalua mai întâi structura, forma şi dimensiunea nasului, precum şi calitatea pielii, iar apoi îi va explica persoanei consultate modificările ce trebuie aduse.

Datorita tehnicii de piezochirurgie pe care o folosim in clinica noastra trauma este mai mica comparativ cu tehnica clasica cu dalta si ciocanul iar posibilitatile de modelare estetica a structurii osoase a nasului sunt mult imbunatatite. Rezultatele sunt astfel mai aproape de dorinta pacientului, mai naturale iar recuperarea este mai rapida.

 
before-after1 rinoplastie
 

 

 

Vezi mai multe imagini