Chirurgia glandei tiroide este indicată în afecțiuni ale glandei tiroide: gușă polinodulară, cancer tiroidian. În funcție de patologie, intervenția chirurgicală presupune extirparea glandei tiroide fie parțial (tiroidectomie subtotală/ lobectomie unilaterală), fie în totalitate (tiroidectomie totală).
Chirurgia glandelor paratiroide presupune extirparea uneia sau mai multor glande paratiroide și se numeşte paratiroidectomie. Se indică în hiperparatiroidismul primar (când se înlătură tumora primară sau hiperplazia glandei responsabilă de producerea în exces a hormonului paratiroidian) sau în hiperparatiroidismul secundar/terțiar din insuficiența renală cronică.
Tiroidectomia și paratiroidectomia sunt intervenții chirurgicale care necesită anestezie generală cu intubație orotraheală.